Raspuns pt "dau limbi"


Dragilor,
pentru că s-a încheiat perioada abonamentului meu și nu am reușit să răspund la comentariul acelui „distins” domn direct acolo, o voi face aici, până când reînnoiesc abonamentul.

Nu știu câți dintre voi mă cunoașteți de mai mult timp sau deloc, însă acest utilizator mă știe de ani buni și m-a vizitat chiar de câteva ori. Ultima dată mi-a lăsat o recenzie „ingenioasă”, în care comenta despre „blană” — probabil surprins că epilarea cu ceară nu e un proces zilnic și că, dacă ședința are loc înainte de epilare, mai pot rămâne câteva firicele de păr. Am explicat și atunci: cine își dorește „momentul perfect” e bine să vină în acea săptămână specială, „magică și pofticioasă”. Ce e în afara ei, e asumat.

Acea recenzie, la fel ca și comentariul de acum, sunt semne clare de frustrare – reacția tipică a unui client care nu mai este primit cu brațele deschise. Nu voi insista pe detalii despre el, pentru că nu sunt relevante. Ce contează sunt explicațiile despre mine și despre prețurile mele.

Suntem în 2025. Lucrez în acest domeniu de peste 15 ani. Încă de la început am avut prețuri puțin peste medie, dar mereu în zona bunului-simț.
Și am spus-o mereu: masajul erotic sau dominarea soft nu sunt nevoi, ci mofturi. Nu sunt esențiale, nu-ți depinde viața de ele. Așa că, asemenea oricărui moft, nu trebuie să fie accesibil oricui, oricând, la orice preț.

Cine își dorește o experiență de calitate, pune ban pe ban, sau face parte dintr-o categorie care nu se uită la preț și la ceas atunci când vrea să se răsfețe. Evident, nu e cazul domnului în cauză.
Eu am ales demult să renunț la ședințele scurte și ieftine, pentru că prefer un număr mic de clienți, dar de calitate.
Mai bine o singură programare pe zi, la superlativ, decât mai multe mediocre.

Timpul meu e mai valoros decât banii — și la fel și sănătatea mea.

Apropo de sănătate: știți cât costă un pachet complet de analize anuale? Doar testul HPV sare de 1000 de lei. Dacă adaugi analize antivirale, secreții, Babeș-Papanicolau, candida etc., ajungi la sume considerabile. Și toate acestea le fac constant, pentru siguranța și igiena tuturor.

Să comparăm puțin:
– În 2015, o ședință de masaj costa 300 de lei, epilarea 150.
– Zece ani mai târziu, când TOTUL s-a scumpit — chirii, facturi, materiale, consumabile, întreținere — un masaj la 400 și o epilare la 200 vi se par scumpe?

E firesc ca prețurile să crească odată cu piața.
Voi mai aveți același salariu ca acum 10 ani?
Plătiți aceleași facturi ca atunci?

Atunci de ce unii își permit să comenteze prețurile altuia, când fiecare își vinde munca după propria valoare?
Simplu: dacă nu îți convine un preț, nu cumperi.
Dar nu jignești, nu deranjezi.

Prețurile mele nu sunt ridicate comparativ cu media pieței — dimpotrivă, raportate la experiență, calitate și atenția oferită, sunt perfect echilibrate.

Pentru mine, masajul și epilarea sunt și plăcere, și relaxare, dar și o sursă de confort financiar. Am alte două joburi și aleg să vin în locație doar când vreau, pentru cine merită și pentru cine îmi inspiră o energie bună.

De aceea, îmi voi păstra prețurile ridicate.
Nu oricine trebuie să se bucure de arta masajului.
Doar cine merită și își permite.

Eu vreau calitate, nu cantitate.
Prefer un singur client excepțional decât trei „de umplutură”.

P.S. – Când am întrebat „Ce e cu liniștea asta?”, mă refeream la faptul că forumul s-a cam golit de discuții frumoase. E păcat!
Ar fi plăcut să mai împărtășim experiențe, fantezii și momente speciale – cu mister și cu zâmbet.

Pupici! 💋


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Randunelele din locatie :)

Operațiunea „Sosetele conjugalului suspect” 😂