Despre epilarea cu ceara

 

Procedura de epilare inghinală:


Se efectuează cu ceară tradițională elastică, decantată, sterilă și caldă.
Procedura durează aproximativ 20 de minute, este puțin dureroasă, dar suportabilă și, dacă dorești, poate fi recompensată cu o labuță specială – ca să-ți treacă repede supărarea 🤪😜.

Pentru că am observat că în România este destul de dificil să găsești un salon de epilare masculină, m-am gândit să pun la dispoziția celor interesați acest serviciu. Sper să fie ceva diferit, fără legătură cu atmosfera de la un salon de cosmetică. Asigur igiena maximă, seriozitate și discreție.

Pentru cine dorește o epilare completă cu ceară inghinal/interfesier și nu și-a făcut curaj până acum sau pur și simplu nu a întâlnit pe cineva care să-l mulțumească suficient, acum puteți încerca.
Vă garantez că durerea nu este atât de puternică pe cât spun legendele, iar experiența mea în domeniu vă va dovedi acest aspect.


O epilare completă durează între 20 și 40 de minute, în funcție de dimensiunea părului și/sau de ultima metodă folosită pentru epilare.
În cazul celor rași, va fi puțin mai dificil prima dată; pentru cei tunsi sau naturali, va fi floare la ureche.
Este important ca dimensiunea părului să fie potrivită; foarte scurt nu se epilează corespunzător. Trebuie lăsat să crească aproximativ 2 săptămâni dacă ultima dată te-ai ras cu lamă.

Sedinta de epilare cu ceară tradițională conține trei părți:

  1. Pregătirea inițială a zonei printr-un duș cu apă cât mai caldă (atât cât suportă corpul, nu cât de fierbinte vine apa la robinet, pentru că vrem epilare, nu arsuri de gradul 1 :)).
  2. Epilarea propriu-zisă.
  3. Hidratarea – folosesc o combinație de uleiuri nearomate care ajută pielea să nu se irite.

Costurile pentru epilare sunt următoarele:

  • inghinal total/interfesier – 200 RON
  • fese – 100 RON
  • doar interfesier – 100 RON
  • axilă – 50 RON
  • abdomen/piept – 100 RON
  • spate – 100–150 RON (depinde de pilozitate)
  • brațe – 150 RON
  • picioare – 200 RON

Pentru full body, mai negociem.

Ce înseamnă hidratarea specială?
Hidratarea constă în masarea zonei epilate cu diferite combinații de creme și uleiuri, pentru ca pielea să nu se irite și să se vindece într-un timp foarte scurt.
Dacă cel mic se însuflețește, putem continua cu o labuță 😊, care, evident, se plătește separat. Fă-ți curaj să vii și vei fi plăcut surprins de hidratarea specială!

Cum să eviți apariția coșurilor nedorite după epilare:
Este foarte simplu: HIDRATEAZĂ PIELEA CONSTANT.
Recomand crema de gălbenele sau orice cremă/ulei pe care scrie „baby”! Naturale, plafariste, fără E-uri și parabeni.
Atenție: crema de gălbenele cu conținut de con de brad este toxică pentru pielea sensibilă! Majoritatea cremelor de gălbenele arată la fel, însă cea 100% naturală este galbenă, fără tentă verde sau maro.
Nu recomand pudrele de orice natură sau Baneocin, sub nicio formă!

Când: în primele două-trei zile după epilare, de preferat seara după duș și neapărat peste două săptămâni de la epilare, când răsar primele firicele de păr.

Prin smulgere, firul de păr se subțiază, devine mai fin și nu mai are putere să treacă prin piele ca să iasă la suprafață. Crema ajută pielea să se hidrateze și porii să se deschidă, lăsând capătul firului de păr să iasă.


Dacă vrei eficiență în epilarea cu ceară:

  • Nu lăsa să treacă mai mult de 6 săptămâni între epilări (nu veni mai devreme de 3 săptămâni; intervalul ideal este o dată pe lună).
  • Nu folosi lamă, sub nicio formă! (dacă îmi strici munca, vei plăti dublu).

Pentru orice întrebări legate de epilat, NU UITA: comunică cu cosmeticiană!
Programările se pot face doar pe WhatsApp și le preferăm cu o zi înainte pentru a ne organiza, dar se pot face și în ziua respectivă, dacă mai există disponibilitate.

Acestea fiind spuse, vă aștept cu drag și cu brațele deschise.
Aceeași Rândunica, neconvențională ca de obicei.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Randunelele din locatie :)

Operațiunea „Sosetele conjugalului suspect” 😂